28 decembrie 2013

de Anul Nou...



 
 

"Anul Nou şi Crăciunul sunt ca o pauză de teatru. Se duce omul la bufet, bea un păhărel şi se întoarce la locul lui. Optimiştii speră că următorul act va fi mai reuşit."


citat din Gabriel Laub

.

24 decembrie 2013

In seara de Craciun


Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.


E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi
îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.


de George Cosbuc


Colindatorii



Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit …
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.

 

de George Cosbuc

 

21 decembrie 2013

Iarna



Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Raspândind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie se îmbraca mândra tara;
Soarele rotund si palid se prevede pintre nori
Ca un vis de tinerete pintre anii trecatori.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împregiur, în departare,
Ca fantasme albe plopii însirati se perd în zare,
Si pe-ntinderea pustie, fara urme, fara drum,
Se vad satele perdute sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea înceteaza, norii fug, doritul soare
Straluceste si dismiarda oceanul de ninsoare.
Iata-o sanie usoara care trece peste vai...
În vazduh voios rasuna clinchete de zurgalai.

de Vasile Alecsandri
     

18 decembrie 2013

Lectia de zbor



Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii
refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Apoi zici:
Zbor
Şi acesta e zborul.

Îţi strângi umerii
cum se strâng râurile într-un singur fluviu.
Îţi închizi ochii
cum închid norii câmpia.
Te-nalţi pe vârful picioarelor
cum se înalţă piramida pe nisip.
Refuzi auzul,
auzul unui singur secol,
şi-apoi îţi spui în sinea ta:
acum voi zbura
de la naştere spre moarte.
După aceea zici:
Zbor
Şi acesta e timpul.

Îţi strângi râurile
cum strângi umerii
te înalţi pe behăitul caprelor
Zici: Nevermore.
Şi apoi:
fâlf
dai din aripile altcuiva;
şi apoi
eşti el,
iar el
este pururi altcineva.


de Nichita Stanescu

7 decembrie 2013

Contabilitate


 
Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.

Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos -
Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta (de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).


de Marin Sorescu


6 decembrie 2013

Atat de rar ne este data starea

 

atat de rar ne este data starea
de calm curat cand ninge si-mprejur e
o rariste de pini ori o padure
ca fumul ne-nconjoara departarea

cand printre trunchiuri tapii trec sa-si mute
puii si mangaiatele lor ciute
incremenind de teama cand se-aude
umbra miscandu-si marginile ude

cand mult iubindu-te as vrea prosteste
sa te indemn sa-ti poruncesc priveste
acum nu mai tarziu si nu pe fuga

cand mult iubindu-te raspund in ruga
tradez ranita starea noastra rara
de bland vanat adulmecat de fiara

de Constanta Buzea

3 decembrie 2013

Decembre



Te uită cum ninge decembre ...
Spre geamuri, iubito, priveşte -
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.


Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele - totuna -
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, -
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă ... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ninge decembre ...
Nu râde ... citeşte-nainte.

E ziuă şi ce întuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa -
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă ...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre ...
Nu râde ... citeşte-nainte.


de George Bacovia


De-a copilaria

 
 
 
 
 
 
Cînd dulci colinde cad
Simţim nevoia vie
De-o casă, de un brad
Şi de copilărie.

Afară-i iarnă grea
Ninsoarea e albastră
Iar noi ne vom juca
De-a toată viaţa noastră.

Pe geamuri mîini de sloi
Îşi ţes în gheaţă ia
Noi ne jucăm de-a noi
Şi de-a copilăria.

Ninsori pe care bat
Şi focul mai tresare
Şi am adus un brad
Şi i-am cerut iertare.

Ne aşezăm pe jos
Un fel de plîns ne pierde
O, brad, o, brad frumos,
Cu cetina tot verde.

Atîtea-nstrăinări
Şi inutile toate
Ni-i dor de adevăr
Şi de intimitate.

Copii, copii frumoşi,
Prefaceţi-vă bine,
Că-l aşteptaţi pe Moş
Şi credeţi că şi vine.

Hai, Moşule, apari
Să-ţi cînte vechiul nume
Copii cu ochii mari
Privind în altă lume.

Se arată timpul cînd
Din epoca săracă
Un om pe Moş jucînd
Devïne ce se joacă.

 
de Adrian Paunescu

29 noiembrie 2013

Dragoste


Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lasat-o pe-o stînca, pe tarm,
si-am venit la tine goala ca o femeie.
Si ca o femeie m-am asezat la masa ta,
am baut vin cu tine si-am sorbit din parfumul de roze.
M-ai gasit frumoasa, mi-ai spus ca m-asemuiam
unei fiinte vazute în vis,
am uitat totul, am uitat copilaria, caminul,
nu-ti stiam decît mîngîierile ce ma tineau prizoniera.
Si tu ai luat surîzînd o oglinda si m-ai rugat:
priveste-te-n ea!
Am vazut ca umerii mei erau facuti din pulbere
si cadeau în pulbere,
am vazut ca frumusetea mi-era bolnava si nu voia
decît sa dispara,
O, strînge-ma tare în brate, atît de tare încît sa
nu-mi mai trebuie nimic altceva.


Edith Sodergran

24 noiembrie 2013

Ars doloris

 

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.
Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.
De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.
Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.
Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,
De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.
 
de Radu Stanca

31 octombrie 2013

Despre viata...


Nu uita niciodată că pielea se încreţeşte, părul încărunţeşte, iar zilele se transformă în ani… dar ce e mai important se conservă; forţa şi determinarea ta nu au vârstă. Spiritul tău este cel care îndepărtează pânzele de păianjen. Dincolo de orice punct de sosire e unul de plecare. Dincolo de orice reuşită e o altă încercare. Cât timp trăieşti, simte-te viu. Dacă ţi-e dor de ce făceai înainte, fă-o din nou. Nu te pierde printre fotografii îngălbenite de timp… mergi mai departe atunci când toţi se aşteaptă să renunţi. Nu lăsa să se tocească tăria pe care o ai în tine. Fă astfel ca în loc de milă să impui respect. Când nu mai poti să alergi, ia-o la trap. Când nu poţi nici asta, ia-o la pas. Când nu poţi să mergi, ia bastonul. Însă nu te opri niciodată.

 – Maica Teresa

27 octombrie 2013

Am legat...



Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
si le-am spus sa ma gaseasca.
si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
si le-am spus sa ma gaseasca.
si pasarile m-au gasit
Cu un cântec.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zâmbet,
si tristetea m-a gasit a doua zi
Într-o iubire.
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
si toate sentimentele
Pe care am încercat sa le leg
La ochi.

de Marin Sorescu

20 octombrie 2013

Orice copil are un nume


Orice copil are un nume,
Orice copil are o zi,
Lumina lui aprinsă-n lume
De noapte ne-ar putea păzi.

Orice copil are o ţară,
Orice copil are părinţi,
Descoperind din vară-n vară
Alt joc al paşilor cuminţi.

Orice copil are o cale,
Orice copil are un gând,
Călătorind pe cer la vale
Şi printre spini din când în când.

Orice copil are un leagăn,
Orice copil crede-n poveşti,
Adăpostind o lume-ntreagă-n
Curaţii ochi copilăreşti.

Orice copil are o mare
Pe care-şi poartă barca lui,
Dar nu se-aşteaptă să coboare
La ţărmul mării nimănui.

Orice copil culege fluturi,
De dorul unei mângâieri,
Şi-ntoarce vremea la-nceputuri
Cu teama de-al rosti pe "ieri".

Orice copil se poate face
Şi floare şi păun şi cerb,
Silabisind cuvântul pace
Pe limba fiecărui herb.

Orice copil are sub gene
Şi stropi de rouă şi gheţari,
Hrăniţi din legile viclene
Din jocul unor oameni mari.

Orice copil reface-n minte
Destinul primului cuvânt,
Putând să strângă în cuvinte
Lumina-ntregului pământ.

Orice copil e o minune
Irepetabilă precum
Ivirea zilei din genune
Şi focul soarelui din scrum.


de George Tarnea

14 octombrie 2013

A iubi toamna

 


A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poarta in cer se-nvirteste, neunsa,
Cad, iata, imperii de tulbure frunza
Si totusi se aude si ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglinda-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri danseaza,
Insecte damnate fac cuiburi in raza,
Speranta renaste in cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant si refren,
Vin pluguri pamantul spre cer sa-l rastoarne
Si ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc` - un altoi pentru sange si carne.

Si tipa a pierdere tren dupa tren
Si mieii duc iarba uscata pe coarne.


de Adrian Paunescu

11 octombrie 2013

Despre sperante si renuntare


'Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."
..
.
.
"Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care a dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai are ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să-l obosească şi mai mult. Şi renunţă la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajuns la capăt, să-ţi dai seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit... Te resemnezi la nevoie cu singurătatea, dar nu vrei să te resemnezi cu desăvârşirea ei."
.
.
"Nu mi-am pierdut cu totul speranţa niciodată. Uneori îmi repet că pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Şi că pentru a regăsi o viaţă normală, după ce n-ai ştiut s-o preţuieşti, trebuie să străbaţi un coşmar."
 
Octavian Paler in Viata pe un peron

6 octombrie 2013

Trec vremile



Trec vremile... ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală...
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.

Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă... şi se suie!

de Vasile Voiculescu

30 septembrie 2013

Cu tine

 

Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.

Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.

Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.

Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.

Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.


de Adrian Paunescu


26 septembrie 2013

Exista taceri si... taceri



 
“Unii tac pentru ca viseaza o elocinta mai profunda decat a cuvintelor. In schimb, altii tac pentru ca nu mai vor sa spuna nimic. Pentru ca nu mai cred in nimic. Nu mai cred in dragoste si se hotarasc sa nu-i mai pronunte numele, nu mai cred in fericire si se hotarasc sa uite de ea.

Eu cred ca tacerea e oribila. Tacerea exprima foarte multe. De la necunoastere la cunoasterea totala, de la prostie la genialitate, de la indiferenta la interes. Tacerea poate exprima adesea mai mult decat o pot face cuvintele. Ea poate indigna, enerva sau jigni o persoana. Ceea ce tacerea are in plus fata de cuvinte e superioritatea si usurinta folosirii ei.

Cine tace si face e mai inteligent, daca taceai, filosof ramaneai si tacerea e de aur sunt doar cateva zicale care aduc tacerea mai sus de cuvinte. Dar ma intreb, cum ar arata o poezie fara cuvinte in ea? Doar titlu si cateva randuri goale. Hai, imaginati-va cu mine. Pagini intregi goale. Goale dar filozofice.

La limba romana s-ar citi de pe foi albe, scriitorii ar sta in fata colilor si dupa ore si ore de gandit ar preda spre publicare teancuri de coli albe. Interesant, nu-i asa?
Pentru mine cuvantul are valoare deasupra tacerii. Tacere e neparticipare pe cand cuvantul e avantare in necunoscut. Tacerea e nimic, cuvantul e totul. Tacerea, in final, e doar pauza intre cuvinte.”

Octavian Paler, Scrisori imaginare.




17 septembrie 2013

Intima


Iţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfiorau,

Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă, chitara?

Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi
Sub ceaţa care-l umezise.

Aşa născut, în plină toamnă,
Amorul meu ce-nmugurea
Sub foi ce toamna-ngălbenea...
Îţi mai aduci aminte, doamnă?

de Cincinat Pavelescu





15 septembrie 2013

Seara de toamna



Ah! ce frumoase-s serile de toamnă!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arată-n deal, cu fața purpurie,
A nopților fermecătoare Doamnă.

Pe câmpul veșted tainic ea-mprăștie
Strălucitoarea-i negură albastră,
O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră
Atâta farmec ar putea descrie!

Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
În umbra lui mă simt prins de tristețe:
Există oare-atâta frumusețe
În fire, — așa cum o simți tu, poetul?

Ori suntem pradă — o! gândire-amară!
De-a simțurilor noastre amăgire
Ce-aruncă-un văl frumos peste-o neștire,
Și totuși, Doamne, ce frumoasă seară!


de Duiliu Zamfirescu


 

Cu toamna in odaie



Mi-a bătut azi-noapte Toamna-n geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie...
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam...

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,

Doamne!... Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru cea din urmă oară-n geam?
"Donnez-vous la peine d'entrer, Madame..."

Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilă
Ca o mincinoasă profeţie
De Sibilă...

A intrat...
Şi-odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine
Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară... vai!...
Bolnavă de grïpă...


de Ion Minulescu


Opriti aceasta frunza




Atunci când cade frunza pornită să răstoarne
Întreaga roată a lumii şi fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge şi din carne
Şi mi se face milă de lume şi de om.

Şi mi se face milă de mine şi de tine
Şi frunza care cade mă-nebuneşte iar
Şi-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puţin mai bine
Şi mi se desfrunzeşte pe trup un calendar.

Şi nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Şi nu mai am putere şi nu mai am cuvinte
Şi fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriţi pe creangă frunza, destul cu-atâta toamnă,
Destul cu-atâta ceată şi oameni neciteţi
Opriţi această frunză de foc ce mă condamnă
Să ştiu măsura scurtei mele vieţi.


de Adrian Paunescu

31 august 2013

Asemanari


Eu toamnei te aseamăn tot mai mult...
ca şoapta ei, eu glasul ţi-l ascult:
Ai vocea clară ca o dimineaţă;
te-nvălui în mister ca seara-n ceaţă;
ai izbucniri şăgalnice, cochete
şi-n zâmbet - lume-ntreagă de regrete;
ai stropi de rouă ce-i ascunzi sub pleoapă
şi ochii tăi în depărtări se-ngroapă;
ai nostalgii ca în amurguri, seara
şi te-nfiori ca sub arcuş - vioara;
mă ameţeşti ca vinul din podgorii
şi-apoi te duci ca-n vântul serii - norii...
...şi mă întreb mereu: care e doamna
care mă fascinează: tu sau toamna?
 
de Romeo Morari

14 iulie 2013

O, ramai






"O, ramai, ramai la mine,
Te iubesc atat de mult!
Ale tale doruri toate
Numai eu stiu sa le-ascult;
In al umbrei intuneric
Te asaman unui print,
Ce se uit-adanc in ape
Cu ochi negri si cuminti;
Si prin vuietul de valuri,
Prin miscarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi in taina
Mersul cardului de cerbi;
Eu te vad rapit de farmec
Cum ingani cu glas domol,
In a apei stralucire
Intinzand piciorul gol
Si privind in luna plina
La vapaia de pe lacuri,
Anii tai se par ca clipe,
Clipe dulci se par ca veacuri.”

Astfel zise lin padurea,
Bolti asupra-mi clatinand;
Suieram l-a ei chemare
S-am iesit in camp razand.
Astazi chiar de m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?



de Mihai Eminescu