doar un minut...

Iubesc...

2010-09-27T10:33:00.004+03:00

Ce bine că esti

E o întâmplare a fiintei mele

si atunci fericirea dinlauntrul meu

e mai puternica decât mine, decât oasele mele,

pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare

mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart

fluviul rece în delta fierbinte,

ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi

timpla de stele, până când

lumea mea prelunga si în nesfirsire

se face coloana sau altceva

mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,

doua culori ce nu s-au văzut niciodata,

una foarte de jos, intoarsa spre pământ,

una foarte de sus, aproape rupta

în infrigurata, neasemuita lupta

a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

Nichita Stanescu

Frunzele

2010-08-28T10:01:00.007+03:00

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

Radu Stanca

2010-08-18T13:15:00.002+03:00

mamei...

2010-07-31T21:34:00.003+03:00

pasi de cetina peste umbre tarzii, inspre seara,

fulgi dantuind intr-o pasnica muzica, stranie,

stele si nori, si-n adancuri de suflet o gheara,

sau un gand lunecat peste urme adanci,ca o sanie...

departe, in zare, e lumea mea calda, visata,

e dorul plecat sa-mi anunte timid resemnarea,

acolo-i si mama, cu fruntea pe-o mana lasata,

si gandu-i scrutand cu sperante in van, departarea...

o sa faca din nou cozonaci, paine calda, sarmale,

pe bradut o sa-ntinda beteala-mpletita cu doruri,

vad faptura-i firava catand prin odaile goale,

si-amintirea duioasa pe chipu-i cu lacrimi in valuri...

vin la anu', maicuta, sa-mi pastrezi camera incalzita,

o s-aduc eu si bradul, si vinul, si painea,

daca-ntarzii, sa nu ma astepti tot trezita,

as vrea eu sa zbor, insa astazi prea mare e lumea...

Romulus Albu

asa de simplu...!

2010-07-31T11:36:00.004+03:00

Pe catifeaua alba a noptii linistite,

Dansand un verde-albastru-gri inchis,

Saltau zburand, din amintiri trecute,

Imagini nevazute dintr-un vis.

Intoarse, incalcite, tremurande,

Trag dupa ele anii ce-or veni,

Pornind cu primavara lunii blande

Cand am jurat ca nu voi suferi.

E prea devreme sa trezesc trecutul,

Si prea tarziu ca sa-l mai pacalesc.

Sfarsitul se confunda cu-nceputul,

"Ti-am spus cumva ca si eu mai traiesc?"

Cu roua diminetii peste gene,

Cu bratele intinse-n infinit,

O sa m-auzi,strigand de peste vreme :

"Iluzie dulce, tare te-am iubit!"

* * *

Pierdut in noapte, coplesit de stele,

In suflet cu-n bacovia nenascut,

Admit ca sunt doar umbra umbrei mele.

Sfarsit ce se termina-n inceput...

Romulus Albu

Prag

2010-07-31T11:23:00.004+03:00

visarea-mi preumbla cu pas sovaielnic,

timid, in tacerile noptii,

ce-a fost mult a trecut, mai ramane o zi,

sa-mi las viata in mainile sortii.

n-o sa fie bilant, nici macar un cuprins,

nu mai vreau sa pietrific hazardul,

platesc pasii gresiti, inapoi in trecut,

si de maine ramane Cuvantul...

anotimpuri in soare, canta cineva,

sorbindu-si cafeaua in tihna,

dincolo de final o sa trec nevazut,

dupa toamna, sa caut odihna...

multumescu-va oameni, voua, martori tacuti,

fara stiintza si fara vreo vina,

maine ies din neant, un etern disparut,

dupa noapte, flamand de lumina.

vreau sa-mi ninga in suflet cu fulgi de uitare,

vreau sa ploua, sa-mi spele privirea,

vreau speranta de azi peste anul de ieri,

oameni buni, sa iertati ratacirea...!

Romulus Albu

Povestea care nu exista...

2010-07-31T11:16:00.005+03:00

pasii cad lent, sau furiosi, amestecati, incalciti, rasuciti, precum stropii unei ploi indecise... mainile se-ntind tematoare catre ecranul cald, sau poate rece, si se topesc in neantul unei inexistente realitati. Un gol ce porneste din dreptul sufletului, se prelungeste de-a lungul bratului temator, si se termina in gol. Pustiul din pustiu. Sfidator, atotputernic, implacabil si inflexibil in negatii. NU! Asta este...doar nu...

Spatiile inghitite in franturi de secunda ademenesc cu o liniste calda, cu o tandrete felina, cu descarcari de tensiuni mocnite, acumulate si razvratite. Si totusi...tasneste doar arcul, cu coarda vibrand a ramas bun, sau a promisiune pe niciodata. Sageata ramane intepenita in aer, uimita de rasturnarea unei ordini ruginite, pana cand gravitatia isi recapata suflul, rostogolind-o cu un zgomot spart, strident, pe dalele inghetzate ale sperantei.

Chipul iubit e aici, sau acolo...sau...nu? atat de aproape, atat de imposibil...atat de real-inexistent, atat de dulce-intangibil, atat de...nu-i...

"Sa nu dispari!" ...si glasul de nicaieri, al nimanui, se stinge in regretele neputintei. Reverberatiile unui gand ce se poate transforma in materie, ce ma poate trimite unde sunt mereu, sau unde as vrea sa ma caut... ajuta-ma tu, lumina! Priviti-ma voi, distante, zile, nopti, intindeti-mi o mana, anotimpuri...! Liniste, doar liniste...adanca, sau zgomotoasa, rece, imateriala, insensibila, o liniste ce povesteste istoria unei intamplari inca neintamplate. Si totul devine clar. Era atat de evident...! Miracolele exista! Se nasc dimineata, traiesc noaptea, si mor putin inainte de a se naste. Cu o mica imperfectiune. Au limite. Ziduri. Porti incuiate. Te plimbi printre ele ca intr-un labirint imens, cu o nebuneasca promisiune la iesire, aflata dincolo de ziduri, inapoia portilor incuiate... Cu putin noroc, te intorci de unde ai plecat. Cu pasi ce cad lent, sau furiosi, amestecati, incalciti, rasuciti, precum stropii unei ploi indecise...

Nu, n-o sa dispar... Astept sa exist!

Romulus Albu

Cu bine, suflet drag! Odihneste-te in pace! Intr-o zi, intr-o alta viata, vom bea impreuna cafeaua aceea pe faleza si apoi vom alerga prin parc, tinandu-ne de mana, asa cum visam... Te voi pastra in suflet o vesnicie si o zi...

2010-07-24T13:10:00.005+03:00

Victoria ta

2010-07-23T09:49:00.005+03:00

Ai plecat cu furtuna din mine
şi din pulsu-mi vulcanu-ai furat,
nu-s nici nori, nici apusuri senine,
nu-s nici zile, nici nopţi. Te-au urmat.

Am rămas ca nisipu-n clepsidră,
lunecînd înainte-napoi,
clipa cearcă-n absurd să mă prindă
rimă-n vers potrivind pentru "noi".

Dar cerneala-ngheţată-i în vene,
cîmpul alb cu verb mut presărat,
pînza ceţei îmbracă pe gene
curcubeu transparent şi sărat.

Nu vrea gura-mi să cheme: "iubite..."
E victoria ta... e final.
Fără dor, fără şoaptă, cuminte-
o bărcuţă uitată pe val.

Lupu Svetlana

De departe

2010-07-09T15:27:00.005+03:00

De departe

Uneori, cand noaptea incet, incet,

ni se aduna pe frunte si ne umple cu tacere,

cand nu mai e pic de spatiu pentru cuvinte,

si putin cate putin, creste linistea in jurul nostru

ca o perla in jurul unicului graunte de nisip,

pronuntam litera cu litera – numele iubit

pentru a-i putea alcatui chipul;

Astfel, noaptea devine cerul gurii noastre,

iar numele iubit - painea calda, rupta in bucati.

Pierluigi Cappello

.

Asteptarea...

2010-06-25T12:51:00.002+03:00

"...ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.

Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..."

Octavian Paler - Viata pe un peron

Ducere deoparte

2010-06-12T09:25:00.003+03:00

"Nu. Iubirea nu e ce credeai pana ieri. Iubirea nu inseamna sa te atraga oamenii cu probleme. Asta e o incercare de-a gasi pereche doar problemei din tine. Iubirea nu e sex. Asta e doar ghicitoarea care a ramas in noi de cand inca nu eram oameni. Iubirea nu e nici tandrete. Asta e doar dorul de-a ne inveli in piele care miroase a lapte de mama. Iubirea nu e nici cand iti iei beat un prieten in brate si-l injuri cu lacrimi in ochi. Aia e doar frica de-a lupta singur. Iubirea nu e familie. Asta e doar nostalgie pentru clipele cand inca nu plateai impozite pe viata. Iubirea nu doare. Atunci e o nevoie. Iubirea nu e sacrificiu de sine. Daca sacrifici tot, ce mai daruiesti? Iubirea nu e frumusete. Asta e intuitie genetica. Iubirea nu e nici macar atunci cand ceilalti ochi sunt ca doua rauri care-ti vin direct in fata. O sa ne descopere in cativa ani simturi noi.

Iubirea e doar ea si-atat. E lumina aia care-ti lumineaza gandurile negre. Iubirea e cand te dezbraci de tot ce nu e. Cand ii vrei binele cat stii tu de des si de mult. Si stii care-i culmea? Vine o zi cand iti dai seama ca iubirea nu e sex, tandrete, prietenie, frica, psihanaliza, sacrificiu, frumusete.

Dar atunci, goala si curata, iubirea asta iti intra in tot ce ai. Uratul devine frumos. Sacrifici tot si cu atat ai mai mult de dat. Te doare ca cei dragi sunt departe si totusi ai puterea sa zambesti. Si vezi ca ai prieteni mai buni decat meriti. Si vine o zi cand te-nvelesti cu niste brate ca ti-e doar un pic frig de lume, apoi o noapte cand iubesti atat de liber ca te joci de-a caii. Si fara sa-ti dai seama, iubirea ti-a dat o familie. Nu e ca aia, dar e la fel de cald. Si iubirea te face sa iti para bine ca problemele se-mpart la doi. Si iti dai seama ca stiai si pana ieri ce e iubirea. Da."

Mihai Dobrovolschi

.

Zarul

2010-06-05T11:18:00.011+03:00

Eu te vad pentru ca exista vedere,

te aud pentru ca exista cantec,

te miros pentru ca exista flori,

te imbratisez pentru ca exista brate,

te merg pentru ca exista drumuri,

te sper pentru ca exista ingeri,

te rasar pentru ca exista lumina,

te mangai pentru ca exista campuri,

te mananc pentru ca exista iarba,

te dor pentru ca exista ranire,

te chem pentru ca ai nume,

si mai ales te pierd, ah, te pierd

pentru ca exista pierdere.

Nichita Stanescu

dimineti cu petale de maci...

2010-05-29T12:22:00.002+03:00

.

2010-05-22T10:10:00.008+03:00

Nu blamati dezamagirea, are o calitate inestimabila - este eliberatoare.

Unele ganduri sunt rugaciuni...

2010-05-19T15:41:00.007+03:00

Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

(Victor Hugo)

Tristeti atavice

2010-05-18T17:04:00.001+03:00

Tristeţi adânci de iarmaroace,

De hăli cu cuşti şi panoramă,

Tristeţi de şubrede barace

Cu-ntortocheate diagrame;

Tristeţi de birturi, cafenele,

De zgomot infernal de cleşte,

De-un vânzător de floricele

Şi-un papagal care ghiceşte ;

Tristeţi de după-amiezi cu soare

Cu moleşita lor căldură,

Cu cerşători fără picioare

Ce cântă dureros din gură;

Tristeţi de barci ce balansează

Caricaturi de-avânt schilod,

Şi de maimuţi ce imitează

Şi râd urâte la norod ;

Tristeţi haine şi adânci

De-acvile cu lanţuri la picioare,

Visând seninătăţi de stânci

La uşa cuştilor murdare ;

Tristeţi bolnave de flaşnete

Cu valsuri vechi şi anodine,

Tristeţi şi moaşte de regrete

Ce veac v-a îngropat în mine ?.

Demostene Botez

ganduri pentru un scaun

2010-05-12T14:49:00.003+03:00

Un scaun, nu mai mult, dar cata viata,
Cata miscare el vede-n jurul lui
Si bucurii, si lacrime pe fata,
Dar mut, el nu le spune nimanui .

El m-a vazut la inceputul vietii
Cercind sa il dobor, neputincios,
Voind sa fiu la fel cu calaretii
Calare, sus pe calul lor focos .

Si mai tirziu, sezind pe el alene,
Cu gindul dus departe catre ea,
El m-a vazut si tine minte bine
De cite ori am plins durerea mea,

Sau fericit, zvacnind mereu din scaun,
Pandind venirea ei dupa perdea,
Cand aparea , saream la usa ca un
Copil voios ce-a capatat ce vrea .

Dar timpul trece, dragul meu prieten,
Nici tu, nici eu nu mai sintem ce-am fost .
Tu gemi usor cand doar m-ating de tine,
Eu plang vazindu-mi viata fara rost .

de Jan Lulu Stern

nebunul de alb...

2010-05-11T11:24:00.000+03:00

In fiecare zi

2010-05-05T00:16:00.004+03:00

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

de Romulus Vulpescu

Iti amintesti?

2010-04-28T13:40:00.001+03:00

"M-am intrebat adesea daca iubirea poate fi refacuta din cenusa proprie si daca doi oameni care s-au iubit candva pot sa-si refaca relatia dupa ce vor fi distrus-o. N-am inteles o vreme nici pe aceia care alegeau sa ramana buni prieteni, cu toate ca o vreme fusesera ceva mai mult de atat. Si totusi, exista cupluri care “supravietuiesc” unei despartiri temporare, continuandu-si povestea ca si cum nimic si nimeni nu le-ar fi perturbat-o, la fel de bine cum sunt si aceia care aleg sa uite chiar si de un simplu salut.
Mai ciudate sunt insa acele situatii in care soarta sau cine stie ce altceva te aduce mereu in calea celui ce ti-a fost odata aproape si nestiind cum sa reactionezi, te trezesti infiripand conversatii ciudate, la limita dintre flirt si amicitie, dincolo de bariere demult depasite si totusi cu sfiala faptului ca povestea voastra e una “de mult apusa”. Il intrebi ce mai face, afli ca e fericit, sau cel putin asta spune, te intreaba ce mai faci, ii spui ca esti fericita, chiar daca nici tu nu stii prea bine. Peteceti jumatate de ora la o cafea sub o terasa si va spuneti diverse. Discutati despre serviciu si politica, despre carti si prieteni comuni pana cand se lasa o tacere ciudata, pret de cateva secunde, in care poti spune cu certitudine ca mintea nu va mai e acolo. Fiecare si-ar dori sa spuna ceva, fiecare are cu siguranta ceva de spus, si cu toate acestea nici un cuvant din cele ce ar trebui spuse nu se aud. Zambiti cu tristete si cu nostalgia unei iubiri ce a fost, dincolo de toate, o simpla poveste ce va disparea ca si ultima picatura de cafea pe care o sorbi in graba.
O clipa iti trece prin minte gandul ca poate povestea nu s-a terminat inca, si te lasi purtata in visul de a fi inca in bratele lui, de a-i simti inca inima batand. El te priveste si viseaza la randu-i la vremea cand cuvintele nu erau de-ajuns pentru a-ti spune totul.
Visarea se rupe brusc cu un banal “iti amintesti?” si stii ca totul nu de fapt nimic mai mult de-atat – o amintire.
Tocmai de aceea poate astfel de intalniri ciudate se termina intodeauna asa cum s-au iscat…fara macar a spune la revedere, caci nu mai stii cand ea va fi, fara a schimba numere de telefon sau adrese de e-mail. Ajungi tot astfel sa crezi ca iubirea nu poate fi readusa la viata.
Putini sunt aceia care se reintorc in brate cunoscute fara vreo urma de regret. Si mai putine cuplurile ce pot spune cu certitudine ca nu mai au nimic de impartit. Orice iubire isi pune intr-un fel sau altul amprenta pe fiinta noastra, dar a lasa-o sa revina anacronic in existenta noastra, a trai cu eterna umbra a amintirii e poate ceea ce ar trebui sa ne sperie de fiecare data cand suntem tentati sa cedam primului dor."

Autor: Cristina Ghiban

O ramura intarziata

2010-04-12T16:01:00.004+03:00

Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,

Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mâine stinse, fără soare?...

Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii,
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cântecu-nvierii...

0ctavian Goga

DACA

2010-04-08T15:59:00.004+03:00

Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd

şi fiindcă o ai, te-apasă sub vorbe care dor;

dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred

şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor.

Dacă de aşteptare, nu oboseşti nicicând,

nici de minciună goală nu-ţi clatini gândul drept;

dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând,

şi totuşi nu-ţi pui mască de sfând sau de-nţelept.

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,

sau gândul, deşi judeci, nu-ţi este unic ţel;

dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci

şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel.

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt,

răstălmăcit, naivii să-l ducă în ispită;

sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,

de poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită.

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale,

ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa;

şi iarăşi, de la capăt, să-ncepi aceeaşi cale,

fără să spui o vorbă de neizbânda ta.

Dacă poţi gândul, nervii şi inima, să-i pui

să te slujească încă peste puterea lor

deşi în trupul firav o altă forţă nu-i

afară de voinţa ce le impune - spor!

Dacă te vrea mulţimea deşi n-ai linguşit,

sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;

dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,

dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare.

Dacă ajungi să umpli minutul trecător

cu şaizeci de clipe de veşnicii, mereu;

vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor

şi, mai presus de toate, un OM - copilul meu!

Joseph Rudyard Kipling

Randuri pentru el...

2010-04-03T21:15:00.005+03:00

Imi pasa

Mi-e dor de tine
Si nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a gasit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e inlauntrul meu de tine
Mi-e nu stiu cum,
Mi-e nu stiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasa.
Imi pasa!

Adrian Paunescu

Randuri pentru Michelle...

2010-04-01T14:31:00.006+03:00

Oameni de zapada

Ninge sfînt şi păgîn

Numai ochii ne rămîn

Despărţirea s-o mai vadă

Că, în rest, noi ne-am stins

Şi-am ajuns de-atîta nins

Nişte oameni de zăpadă.

Ninge fără milă, ninge şi ne doare,

ninge cu fărîme albe de pian,

ninge cu tristeţe şi cu felinare

ninge ca la moartea încă unui an.

Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.

Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.

Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.

Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.

Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.

Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.

Adrian Paunescu

p.s. imi lipsesti, sis...

Unde uitam

2010-03-26T15:05:00.003+02:00

Exista un loc unde uitam.

S-ar putea sa aiba forma de apa,
Sau de pamant, sau de cer,
Nu-mi dau bine seama,

dar stiu ca in fiecare seara,
Noi trecem pe-acolo,
Cu cate-un gand, cu cate-un obiect care
Ne-a fost drag.
Le lasam acolo si ne-ndepartam dand din cap;
sau le ardem inainte de culcare
ca un chibrit,
odata cu cea mai mare parte din zi.
Ca sa putem arde inainte
Nu trebuie sa ne para rau
de fumul si de scrumul din urma.

Eschimosii nu se gandesc decat la copiii lor
Atunci cand se-ntorc de pe campul plin de viscol
Unde si-au depus parintii neputinciosi
Sa se termine
Cat mai departe de casa...

Marin Sorescu

Sta sufletul fara iubire

2010-03-25T17:02:00.003+02:00

Sta sufletul fara iubire, ca o fantana parasita,
C-un pic de apa-n fund, salcie, sub naruirea de pereti ...
Sta-n marginea de drum fantana netrebnica si oropsita,
Caci nimeni n-o mai cerceteaza; galeata-i spanzura dogita
Si-n ghizdurile putrezite cresc brusturi si-nfloresc bureti.

Sta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade,
Paraganit intr-o livada si plin de lacome omizi,
Ce-l napadesc in primavara si toata frunza incet o roade
Si toata floarea, otravita, se scutura curand si cade,
Lasandu-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.

Sta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspat in covata
Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata,
Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

Vasile Voiculescu

Lumina de ieri

2010-03-19T00:13:00.005+02:00

Caut, nu stiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus. Cat de-aplecata
e fruntea menita-naltarilor alta data!

Caut, nu stiu ce caut. Caut
aurore, ce-au fost tasnitoare, aprinse
fantani - azi cu ape legate si-nvinse.

Caut, nu stiu ce caut. Caut
o ora mare ramasa in mine fara faptura
ca pe-un ulcior mort o urma de gura.

Caut, nu stiu ce caut. Subt stelele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsa pe care-o tot laud…

Lucian Blaga

Antiprimavara

2010-03-14T18:48:00.003+02:00

Ce daca vine primavara

Atâta iarna e în noi

Ca martie se poate duce

Cu toti cocorii înapoi

In noi e loc numai de iarna,

Vom îngheta sub ultim ger,

Orbecaind pe copci de gheata

Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde

Cocorii toamnei ce trecu

Si cuiburi si-au facut la stresini

Si lânga mine nu esti tu.

Ninsori mai grave decât moartea

Au fost si sunt si vor mai fi

La mine-n suflet este vifor

Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele

Ninsoarea-mi intra-n trupul tot

Un dans de oameni de zapada

Ce îmbratisarea n-o mai pot

La noi e iarna pe vecie

Doi fosti nefericiti amanti

Ia-ti înflorirea, primavara

Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost

Nu veni, n-ai nici un rost

Poti sa pleci suntem reci

Iarna ni-i pe veci.

Adrian Paunescu

It's time

2010-03-10T17:13:00.041+02:00

Am fost intotdeauna mandra de el... cuminte, ascultator, educat, a stiut sa-si insuseasca toate lectiile pe care i le-am predat viata, asa, din mers... a invatat sa paseasca drept, cu fruntea sus, a invatat ca uneori nu-i o rusine sa se tarasca, a invatat sa zboare senin printre stele dar si sa aterizeze, uneori in siguranta, linistit sau resemnat, alteori, fortat, ingreunat de poveri, insa mereu cu demnitate si eleganta. A deprins arta de a citi in semne cand sa-si permita sa viseze, cand sa coboare cu picioarele pe pamant, cand si cat sa mizeze dar si cum sa piarda – elegant si demn. A invatat ca, atunci cand se afla cel mai jos, e semn ca trebuie sa se ridice, pentru ca mai jos de atat nu exista...

Lectii frumoase sau dure, toate l-au ajutat sa inainteze, pana intr-o zi de iarna, cand, plimbandu-ne pe o strada necunoscuta, s-a oprit brusc, in fata unei porti intredeschise. Era o poarta sobra, inalta, construita dintr-un lemn dur, asprit de capriciile vremii... Parea ca cineva iesise in graba, speriat sau izgonit, nedumerit, preocupat de alte ganduri decat acela de a inchide poarta in urma lui. Iar poarta il astepta sa se intoarca...Ceva i-a atras atentia si s-a oprit privind fascinat prin deschiderea mica, prin care abia te-ai fi putut strecura.

Mi-a fost de ajuns o clipa ca sa-mi dau seama ce avea de gand sa faca, o clipa doar... m-am repezit sa-l prind de guler, dar era prea tarziu. Trecuse deja pragul. Era prima data cand intra neinvitat intr-o curte straina. Speriata, m-am strecurat la randu-mi, incercand zadarnic sa imping poarta cea veche, ramasa intepenita de cine stie cata vreme.

La primul pas, am simtit iarba moale si frageda mangaindu-mi glezna... nu putea fi adevarat! Era inceput de decembrie, afara erau -10 grade, norii grei se pregateau sa se scuture de iarna, iar aici... Era ceva nefiresc. Am inaintat prin iarba deasa cautandu-l cu privirea. Cu siguranta se aventurase printre tufele de macesi. Am indraznit si eu. Mi-am croit drumul cu greu printre macesii infloriti, printre flori roze ce mi se scuturau deasupra si spini ascutiti ce-mi mi-au zgriat obrazul, dar am iesit in luminis... Nu-mi credeam ochilor!

Un petec de camp patat cu maci infloriti, acoperit de un cer limpede, si el, topaind bezmetic, imbatat de aerul cald, primavaratec, adulmecand parfumul florilor si incercand sa prinda un fluture care, il pacalea odihnindu-se o clipa pe cate o floare. M-am asezat pe iarba si am ramas muta, in contemplare. Nu-l mai vazusem niciodata asa fericit... uitase de orice altceva, uitase ca se afla acolo fara sa fi cerut voie, uitase ca afara era iarna, ca fluturii nu traiesc in decembrie si deci, locul si jocul asta nu erau decat o iluzie, uitase ca orice joc are si un final.

Nici n-am observat cand a aparut primul nor... Timizi, primii stropi de ploaie au cazut ca o binecuvantare, racorindu-i obrajii imbujorati. Ploua marunt, caldut, senin... o ploaie ireala ca si locul acela incredibil. Apoi s-a oprit, la fel de discret cum incepuse. O raza de soare, stecurata printre nori i-a atins crestetul si l-a facut sa-si ridice ochii catre cer. Atunci a vazut curcubeul. Nebun de fericire, mi-a smuls de pe buze un “mi-e dor de tine...”, inainte sa apuc sa il rostesc, si a fugit cu el la celalalt capat al curcubeului, de unde mi-a adus in schimb un “te doresc”, pe care nu l-am mai lasat din brate saptamani intregi. Si asa, am inventat jocul de-a curcubeul... Il lasam sa-mi fure o dorinta cu care alerga la celalalt capat al lumii de unde se intorcea fericit fluturand o promisiune. Mi-a “furat” din suflet visul unei nopti nebune si mi-a adus in schimb promisiunea unui sejur de 7 zile in paradis. I-am dat sa poarte invitatia la o cafea pe malul marii si mi-a adus promisiunea unui bilet de avion pentru un zbor cu destinatia finala in fata casei mele... L-am lasat sa-mi poarte iubirea si mi-a adus inapoi... oare ce-am primit in schimb? Nu-mi mai amintesc... Cred ca atunci s-a intetit vantul. Atunci am observat ca soarele disparuse si incepuse sa se faca frig. Iarba, culcata la pamant, sangerata de petalele macilor scuturati de vant, parea ingenuncheata de durere. Tufele de maces isi scuturau amenintatoare bratele infrunzite, norii plumburii incepusera sa escaladeze poarta. Incepuse furtuna.

Am inteles atunci ca trebuie sa iesim, pentru ca gradina nu ne mai vroia. Speriata, l-am luat de mana si am inceput sa-l tarasc dupa mine spre poarta. Dar refuza cu incapatanare sa se miste. L-am implorat, i-am amintit de tot ce invatase candva , i-am amintit ca nu se cuvine sa cerem gazduire intr-un loc unde nu suntem doriti, dar degeaba... Intr-un final, speriata de frigul care ameninta sa ne inghete, am facut ceea ce am detestat intotdeauna si pentru care nu ma voi ierta: l-am lovit.

Socat de gestul meu, confuz, n-a mai avut forta de a se opune si m-a urmat resemnat pana dincolo de poarta. Aici s-a asezat sprijinit de gard si a ridicat spre mine ochii nedumeriti. Si eu eram shocata, umilita de gestul meu, intr-atat incat nu indrazneam sa-l privesc. Dar el a inteles. Mi-a zambit trist, iar privirea lui parca spunea: “Nu-i nimic, te-am iertat. Stiu ca pe tine te doare mai tare.” M-am asezat atunci langa el, l-am imbratisat si am plans impreuna.

Acum stau in picioare, in fata lui si il astept sa se ridice. A ramas intepenit in fata acelei porti, acum inchise, dincolo de care stie ca se ascunde micul colt de rai. Il vad privind in rastimpuri cerul, asteptand parca un nor care sa cearna nu fulgi de zapada ci petale de maci, in urma carora sa apara din nou curcubeul.

Hai, suflete, ridica-te! E timpul.

Si iar mi-i sufletul la tine...

2010-03-08T15:58:00.008+02:00

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...

Elena Farago

Despre prietenie...

2010-03-06T11:21:00.000+02:00

Despre prietenie.... - Watch more Videos at Vodpod.

Boala

2010-03-05T15:36:00.008+02:00

Doctore, simt ceva mortal

Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.

Marin Sorescu

Trecea un om pe drum

2010-03-04T15:58:00.002+02:00

Trecea un om pe drum aseară,

Trecea cântând încet pe drum,

Ştiu eu? Poate cânta să-i pară

Drumul mai scurt, – ori poate cum

Era aşa frumos aseară,

Poate cânta ca să nu-l doară

Că-i singur numai el pe drum – ?

Trecea, şi eu eram la poartă

Şi şi-a văzut de drumul lui,

Dar ce mi-o fi venit deodată

De am oftat, n-oi şti să spui.

Şi nu-mi venea să plec din poartă,

Şi parc-un dor de viaţa toată

M-a prins privind pe urma lui…

Aşa ne-o fi la fiecare,

Că stăm în poartă, şi nu ştim

Pe călător măcar de-l doare

Ceva, şi de ne pomenim

Oftând, pesemne fiecare

Ne-om fi simţind departe tare

De-un drum pe care-am vrea să fim.

Elena Farago

Vezi mai multe video din Blog

Scrisori imaginare

2010-03-03T23:16:00.003+02:00

"A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.

Şi cum blazaţii au prins gustul adevărurilor echivoce, s-ar putea să-i aud murmurând: "O dragoste adevărată e mai mult decât o iluzie".

Ştim şi noi asta, domnilor! Dar bunul Cavaler nu ne-a cerut niciodată să renunţăm, ci să învingem deşertul cel puţin printr-o iluzie, dacă nu printr-o piramidă. Şi ne-a învăţat că nici o îndoială n-are dreptul să transforme gesturile noastre în nisip. Cu acest gând colindă drumurile, absorbit de idealurile lui şi compătimindu-i pe cei ce-l insultă şi-l ridiculizează: "sărmanii, sunt de nisip înainte de a muri, nici nu au aşteptat să moară şi au dat dreptate morţii..."
În mod normal sunt destule adevăruri aici pentru ca scepticii să aibă ce rumega. Din păcate, faptul că piramidele sunt goale i-a făcut pe unii oameni demni de toată stima să creadă că ele sunt nu numai goale, ci şi inutile. Acestora ar trebui să le reamintim că omul e mai măreţ cu cât încearcă mai încăpăţânat imposibilul. Suntem, într-adevăr, singurele animale care au descoperit cămoartea e cel mai grav inconvenient. Asta nu ne-a ajutat să rezolvăm problema morţii, ci, dimpotrivă, a complicat-o. Totuşi, ne-a ajutat să deosebim nisipul de ceea ce durează. Lăncile au ruginit, ambiţiile gâunoase s-au amestecat cu ţărâna, în schimb lumea e plină de monumente, cel puţin acolo unde nu s-a flecărit împotriva părţii de eternitate din noi.

Misiunea uscăţivului şi sublimului nostru Cavaler nu era de a ne obişnui cu iluziile, ci cu încăpăţânarea. El era tot atât de necesar lumii ca şi piramidele, şi din aceleaşi motive. Căci bunul Cavaler al Iluziei este în realitate semeţul Cavaler al Încrederii. Şi niciodată nu-i vom respecta îndeajuns pe cei încăpăţânaţi, chiar dacă nu-i putem urma."

Octavian Paler

Poza veche

2010-03-02T14:31:00.001+02:00

Sunt eu, fetita asta serioasa
Ce sta pe-un scauies, cuminte,
Strângând la piept, cu mâinile-amândoua
Papusa noua,
De care înca-mi mai aduc aminte?
(Avea rochita alba, de matasa.)

Mi-e mila de mânuta ei,
De trupul mic, si firav, si putin:
Mi-e mila ca de-un copilas strain
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…

Pe vremea ceea nu ma cunosteam, -
Oglinzile erau asa de nalte!
O data doar, în luciul unui geam
Am banuit o clipa chipul meu,
Am prins în ochi surâsul celeilalte
Si n-am stiu ca-s eu.

Dar într-o zi am coborât din cui
O cadra-n care nu era nimic –
Decât o fata cu priviri caprui.
Ca un pisoi prostut si mic,
Am cercetat piezis, cu frica,
Vedenia stângace.
Am râs: - Saraca, tare-i mititica!
A râs si ea. – Ai si mata cercei?
De ce nu vrei sa vii oleaca-ncoace?…
Dar mâna care-o cauta pe-a ei
A pipait zadarnic sticla, rama,
Si-nspaimântata am fugit la mama…

Azi, din fetita aceea nu mai este
Decât o poza stearsa si-o poveste.
Cu ochii mari, cu cercelusii din ureche,
Mi-a adormit – papusa veche
Pe scauiesul din gradina –
În suflet, printre cioburi de lumina.

Dar de Craciun, când fulgi subtiri de fum
Coboara liniste pe suflet si pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colinda, -
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetisor, cum vine
Fetita din oglinda,
Cum îsi deschide ochii calzi si vii
Si-mi cere iarasi râs si jucarii.

de Otilia Cazimir

Printul si Magicianul

2010-03-01T13:40:00.002+02:00

A fost odata un print tinar care credea in toate lucrurile in afara de trei. Nu credea in printese, nu credea in insule, nu credea in Dumnezeu. Imparatul, tatal sau, ii spusese ca aceste lucruri nu exista. Si cum nu erau nici printese, nici insule si nici vreun semn al existentei lui Dumnezeu in imparatia tatalui sau, tinarul print ii dadu crezare. Dar intr-o zi, printul fugi din palat si ajunse in imparatia vecina. Aici, spre uimirea sa, vazu insule in largul coastelor si pe aceste insule niste fapturi stranii si tulburatoare carora nu indrazni sa le dea nume. In timp ce cauta o barca pe mal, un barbat imbracat in haine de seara se apropie de el.
-Insulele de colo sint adevarate? intreba tinarul print.
-Bineinteles ca sint insule adevarate, raspunse barbatul in haine de seara.
-Si fapturile acelea stranii si tulburatoare?
-Sint toate printese adevarate si autentice.
-Atunci trebuie sa existe si Dumnezeu! striga printul.
-Eu sint Dumnezeu, raspunse omul in haine de seara, inclinindu-se usor.
Tinarul print se intoarse acasa cit putu mai repede.
-Iata-te inapoi deci, ii zise imparatul.
-Am vazut insule, am vazut printese, l-am vazut pe Dumnezeu, ii raspunse printul, cu repros in glas.
Imparatul ramase impasibil.
-Nu exista nici insule adevarate, nici printese adevarate si nici Dumnezeu adevarat nu exista.
-Dar am vazut cu ochii mei!
-Ia spune-mi cum era imbracat Dumnezeu.
-Dumnezeu era in haine de seara.
-Avea minecile hainei suflecate?
Printul isi aduse aminte ca asa erau. Imparatul zimbi.
-E un costum de magician. Ai fost pacalit.
Auzind acestea, printul pleca din nou in imparatia vecina si se duse pe acelasi mal unde ii iesi din nou in cale omul in haine de seara.
-Imparatul, tatal meu, mi-a spus cine esti, zise printul indignat. Data trecuta m-ai pacalit, dar nu se va mai intimpla. Acum stiu ca insulele nu sint reale si nici printesele nu sint reale, pentru ca tu nu esti decit un magician.
Omul in tinuta de seara zimbi.
-Nu eu te pacalesc, baiete. In imparatia tatalui tau exista multe insule si multe printese, dar tatal tau te tine sub vraja lui si nu le poti vedea.
Printul se intoarse acasa ginditor. Cind il vazu pe imparat, se uita drept in ochii lui.
-Tata, e adevarat ca nu esti imparat ci doar un magician?
Imparatul zimbi si isi sufleca minecile.
-Da, fiule, sint magician.
-Atunci barbatul de pe mal era Dumnezeu.
-Barbatul de pe mal era doar un alt magician.
-Trebuie sa cunosc adevarul adevarat, adevarul de dincolo de magie.
-Nu exista adevar dincolo de magie, raspunse imparatul.
Printul fu cuprins de tristete si zise:
-Am sa ma omor.
Prin farmecele sale, imparatul chema moartea sa vina. Moartea aparu in usa si ii facu semn printului sa vina cu ea. Printul se infiora. Isi aminti de insulele frumoase, frumoase dar ireale si de printesele ireale, ireale dar frumoase.
-Prea bine, zise. Voi putea indura totul.
-Vezi, fiule, zise imparatul, acum esti si tu magician.

de John Fowles

Cum sa pictezi o pasare

2010-02-27T15:58:00.002+02:00

Pictează mai întâi o colivie

cu uşa deschisă

pictează apoi

ceva frumos

ceva simplu

ceva util

pentru pasăre

Pune apoi tabloul pe un copac

într-o grădină

într-o pădure

sau pădurice

Ascunde-te-n tufiş

fără nici o vorbă

fără să te mişti...

Câteodată pasărea vine repede

dar e posibil să treacă ani

până se va decide

Nu te descuraja

aşteaptă

aşteaptă ani la rând de-i necesar

cât de încet sau cât de repede veni-va pasărea

n-are nici o legătură

cu reuşita tabloului

Când pasărea soseşte

dacă soseşte

păstrează tăcere adâncă

aşteaptă ca pasărea să intre în colivie

şi când a intrat

închide-ncetişor uşiţa cu pensula

apoi

şterge una câte una gratiile

având grijă să nu atingi aripile păsării

Pictează apoi copacul

alegând cea mai frumoasă creangă

pentru pasăre

Pictează frunzişul verde şi vântul proaspăt

pulberea solară

foşnetul animalelor de iarbă-n căldura verii

şi-apoi aşteaptă ca pasărea să vrea să cânte

dacă pasărea nu cântă

e un semn rău

semn că tabloul e rău

dar de cântă - e semn bun

semn că poţi să-l semnezi

Atunci smulge-ncetişor

una din penele păsării

şi scrie-ţi numele-n colţul tabloului.

de Jacques Prevert

Accidente ale tacerii

2010-02-26T09:41:00.005+02:00

"Noi sîntem ca un cîntec, nu credeti? Un cîntec nu se poate cînta niciodata de la sfîrsit spre început. Trebuie sa-l cînti totdeauna îndreptîndu-te spre sfîrsit. Pe parcurs, în timp ce cînti înca si muzica te îmbata, îti dai seama ca sfîrsitul se apropie totusi, oricît l-ai amîna. Încerci sa lungesti putin notele, dar asta nu da cîntecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzica între timp. Amîni doar sfîrsitul. Te încapatînezi sa nu recunosti o evidenta. Ca orice cîntec are un sfîrsit. Oricît ar fi de frumoasa o melodie, vine o clipa cînd ea e acoperita de tacere. Cînd tacerea e mai puternica decît muzica.

Astfel ca orice cîntec, orice concert mi se parea ca nu este decît un continuu avertisment.

Mi se repeta mereu ca frumusetea, vraja sînt provizorii. Ca dupa ele va urma tacerea. Ca sunetele acelea minunate pe care le ascultam se vor preface în tacere, în cenusa. Muzica va muri.

Nu putem în timpul concertului sa fugim înapoi prin desisul sunetelor spre clipa cînd, îmbatati de muzica , am deschis buzele si am început sa murmuram. Pe masura ce înaintezi în emotie, te apropii si de sfîrsitul ei. Nimic nu te poate salva. Nu exista decît frumuseti trecatoare. Eterna e doar tacerea. Concertele care întrerup tacerea nu fac decît s-o tulbure cîteva clipe ca o piatra care loveste suprafata încremenita a unui lac. Atît dureaza muzica . Atît dureaza cît si cercurile concentrice de pe luciul unui lac. Restul, da, restul e tacere. Orice am face. Concertele sînt ca si noi. Accidente ale tacerii."

Viata pe un peron – Octavian Paler

Actorii

2010-02-25T13:44:00.002+02:00

Cei mai dezinvolti - actorii!
Cu manecile suflecate
Cum stiu ei sa ne traiasca!
N-am vazut niciodata un sarut mai perfect
Ca al actorilor in actul trei,
Cind incep sentimentele sa se clarifice

Moartea lor pe scena e atat de naturala,
Incat, pe langa perfectiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Mortii adevarati,
Morti tragic, odata pentru totdeauna,
Parca misca!

Iar noi, cei tepeni intr-o singura viata!
Nici macar pe-asta n-o stim trai.
Vorbim anapoda sau tacem ani in sir,
Penibil si inestetic
Si nu stim unde dracu sa ne tinem mainile.

de Marin Sorescu

Simetrie

2010-02-23T17:09:00.002+02:00

Mergeam asa,
cand in fata mea,
S-au desfacut doua drumuri
Unul la dreapta,
Si altul la stanga,
Dupa toate regulile simetriei.

Am stat,
Mi-am facut ochii mici,
Mi-am tuguiat buzele,
Am tusit,
Si-am luat-o pe cel din dreapta.
(Exact cel care nu trebuia
Dupa cum s-a dovedit dupa aceea.)

Am mers pe el cum am mers,
De prisos sa mai dau amanunte.
Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua
Prapastii:
una la dreapta,
alta la stanga.
M-am aruncat in cea din stanga,
Fara macar sa clipesc, fara sa-mi fac vant,
Gramada cu mine in cea din stanga,
Care, vai, nu era cea captusita cu puf!
Taras m-am urnit mai departe.
Si deodata in fata mea
S-au deschis doua drumuri.
"V-arat eu voua! -mi-am zis-
Si-am apucat-o tot pe cel din stanga,
In vrajmasie.
Gresit , foarte gresit ,cel din dreapta era
Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica.
Si la prima rascruce
M-am daruit cu toata fiinta
Celui din dreapta . Tot asa,
Celalalt trebuia acum, celalalt..
Acum merindea imi e pe sfarsite,
Toiagul din mana mi-a imbatranit,
Nu mai dau din el muguri
sa stau la umbra lor
Cand ma apuca disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scartaie si maraie impotriva-mi,
C-am tinut-o tot intr-o greseala...

Si iata in fata mea iar se casca,
Doua ceruri:
Unul la dreapta,
Altul la stanga.

de Marin Sorescu

Dedublare

2010-02-22T14:17:00.002+02:00

Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,

Cine-o fi semanind la umblet cu mine?

De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gindurile.
Cind ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.

Sint uzate, obosite, cu cearcane in jurul ochilor,
Se cunoaste ca cineva a gindit cu ele

Toata noaptea.

Cine s-o fi potrivind la suflet cu mine?

de Marin Sorescu

ganduri, doruri, visuri frante..

2010-02-21T12:13:00.000+02:00

Cursa

2010-02-20T12:26:00.003+02:00

“Mai departe de moarte, mai departe de viata, mai departe de dragoste, mai departe de mine,

mai departe de noi,

mai departe de cei care-am fost,

de cei care am fi putut deveni.

Si cursa continua.”

Octavian Paler

Contratimp

2010-02-18T15:51:00.008+02:00

Imi intind aripile...

Te asezi ostenit.

Mi-e sete de zbor...

Ti-e somn de repaus.

Sarut cuvantul...

Imbratisezi tacerea.

Visez primavara ce va veni...

Retraiesti primavara trecuta prin tine.

Iti astept glasul...

Imi trimiti cuvinte mute.

Iti mangai parul...

Imi zambesti indepartat.

Iti intind sufletul in palma...

Ai palmele pline de suflete.

Privesc curioasa orizontul...

Surazi stins a “deja vu”.

Incerc sa aprind o candela in noapte...

Aprinzi inca o stea pe cerul de ieri.

Iti ofer rasaritul zilelor mele...

Il acoperi cu perdeaua grea a indiferentei.

Imi simt aripile grele,

cuvintele frante,

visele ranite...

Sufletul cauta cu pasi sovaielnici drumul inapoi spre casa...

De acolo nimeni nu-l va mai alunga.

cand cuvintele dor...

2010-02-17T17:06:00.004+02:00

vorbele tac, pierdute-n taceri,
amintiri ce alunga prezentul,
se nasc in neant si ajung nicaieri,
cand astept ce nu stiu
si ma doare un dor,
din taceri sa renasca cuvantul...
m-a durut sa-l rostesc,
acum doare sa-l tac,
ma apasa cerandu-si firescul,
as fi vrut sa-l ascund
sau mai bine sa-l pierd,
insa tine in el universul...
s-a nascut prea tarziu,
sau tarziu l-am gasit,
e cuvantul de dupa tacere,
mi-a fost bine un timp,
am crezut ca-i un joc,
dar e jocul ce-aduce durere...
acum e tarziu,
m-am pierdut in cuvant,
sau cuvantul ma pierde pe mine,
mereu indecis, ajung calator
pierdut in hatisul tacerii
la vremea cuvintelor de nerostit,
la ceasul cand vorbele dor...

Romulus Albu

Umbra

2010-02-15T14:43:00.001+02:00

Eu umbra aceasta pe care

O semeni în sufletul meu

Cu milă si tristă mirare

Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi intr-o zi oarecare

În care-mi va fi cel mai greu

Voi pune-o în vechi calendare

Duminica trupului meu

Flămînd de iubirea intreagă

Pe vremi cu amurg mohorît

Cînd zorile noaptea-şi dezleagă

Mă satur cu-o umbră şi-atît

Si sufletul meu te mai roagă

Magnetic catarg doborît

Tu umbră tăcută si dragă

Aşează-ţi fularul la gît

O umbră se închide în mine

O umbră prin mine trecu

E-atîta de rău că e bine

E-atîta de mult dacă e nu

Bocovia-şi iese din sine

Şi rîde in "a" şi în "u"

O umbră în viaţă mă ţine

Şi umbra aceea eşti tu

Fiori prin mine umblă

Şi nu am trebuinţă

Te rog pe tine umbră

Să redevii fiinţă

de Adrian Paunescu

E totul randuit sa se intample

2010-02-14T12:06:00.002+02:00

Cum sa traiesti frumos fara iubire,

Cum sa visezi, sa umbli, ori sa zbori,

Cum sa cuprinzi nelinistea din zori

Si pacea din amurg dintr-o privire?

Cum sa inoti prin marile de flori,

Cum sa te bucuri de intreaga fire

Si viata ta sa-si afle implinire

Fara minunea care da fiori?

E totul randuit sa se intample-

Cu simplitatea unei adieri-

Cand de lumina sufletul se umple,

Dar daca-n schimbul sterpei mangaieri

Ghetarii urii se ivesc la tample,

Nu-ti vei afla iertarea nicaieri.

George Tarnea

Aud...

2010-02-13T11:07:00.001+02:00

Aud ecoul vremii de parca merg spre mari

si tot asa de parca vin marile spre mine,

aud tacerea vremii de parca intru-n zari

si tot asa de parca vin zari sa ma incline.

Intoarcerea-mi rotunda din tipat spre taceri

e ca plecarea lavei spre piatra din vezuvii,

cand numai fata pietrei se-ntoarce catre ieri,

cand numai fata marii se-ntoarce catre fluvii.

Cateodata luna e ca un soare sterp,

cateodata tera, e ca o luna mare.

In mine striga timpul. In mine spatii fierb.

Prin mine omul trece. Prin mine noaptea doare.

de Alexandru Andritoiu

azi mi-e somn,

2010-02-12T15:00:00.002+02:00

mi-e somn sa ies cateva ore la plimbare.

La multele grade de aici, racoarea lacului si umbra copacilor pot sa fie optiunile potrivite. Mi-e somn sa stau la o terasa, mi-e somn sa beau o bere si sa privesc fetele, sa mananc alune si sa ascult pasarile.

Mi-e somn de un gratar bine asezonat.

Mi-e somn sa ma inghesui cu lumea, prin metrou. Sa-l ascult pe trubadurul cu chitara si statie de amplificare montata pe un carucior de piatza.

Mi-e somn sa alerg cu cainele. Si mi-e somn sa mai beau o bere, sa continui sa fac ochi dulci fetelor. Celor ce nu se sperie dupa prima ochiada.

Cred ca mi-e somn sa incerc ceva nou.

Probabil sa-mi vopsesc unghiile, sa-i

fac pe plac cainelui. Tot mai des imi

spune ca in casa noastra lipseste o

mana de femeie...

Liniste va rog, vreau sa mi-e somn...!

drumuri...

2010-02-12T12:44:00.000+02:00

livada tropicala

roua...
sambata de sus

rasarit de soare peste atlantic

san remo

casino, monte carlo nisa, promenade des anglais

saint tropez, plaja lui Brigitte Bardot
marseille

figueres, teatrul muzeu Dali
valencia
la gomera, canare
tenerife

gran canaria
cannes, teatrul festivalului de film
venetia
orhidee...pentru sefa blogului;)

e tarziu

2010-02-12T12:14:00.004+02:00

invelitu-mi-am pasii in frunze cazute,

sa nu deranjez netacerea,

iar gandul mi-l port in imagini trecute,

secvente finale, inchise-n abis

ce poarta-ngrijit resemnarea.

astazi plec invelit in eternele-mi zbateri,

spre un ieri ce nu are nici azi, nici va fi...

o sa-mi caut un loc intre marile treceri,

sa astept linistit, amagit de speranta,

ca si maine-i o zi.

in bagajul de drum, un sarut si o floare,

imi vor fi nelipsitii prieteni,

de-un "a fost prea frumos" ma alung constient,

ca sa merg nicaieri, insotit de nimic,

acolo unde trecutul moare.

mai lasa-mi privirea s-adaste o clipa

pe fatza brazdata de lacrimi,

ai fost doar un vis, o bataie de-aripa,

ramai o icoana, oriunde as fi,

departe de dulcile patimi.

mai aud ratacit un suspin de iubire,

alungat muribund dintr-un suflet pustiu,

zvarcolit intr-o ultima, grea tresarire,

ramas bun, acum plec,

e tarziu...

Romulus Albu

concertul de aranjuez

2010-02-12T12:05:00.000+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=w8LL1x6J2rU

ruga

2010-02-12T12:01:00.001+02:00

da-mi doamne putere sa-nfrunt infinitul,
sa trec peste drumuri batute,
sa descopar in treacat sarutul,
si zborul spre culmi negandite!
ascunde-ma doamne in taina,
in palma cerestilor patimi,
sa-nvat ce inseamna iubirea,
sa uit rostuitele lacrimi...
invata-ma mersul in soapta,
privitul in noapte, suspinul,
sa-mi scriu din infrangeri izbanda,
sa neg mai departe destinul...
arata-mi parinte apusul,
si zorii trezirilor mele
dezleaga-mi sertarul cu bune,
arunca bagajul cu rele,
da-mi soare in miezul de iarna,
da-mi floarea ce stie sa-mi cante,
si lasa-mi privirea-nsetata,
spre vesnica vara fierbinte...
invata-m-apoi ridicarea,
trezitul la viata, pornirea,
eu am invatat doar caderea,
lovitul de prag, ratacirea...
da-mi ploaia ce stie sa spele,
greselile mele stiute,
si vantul ce poate sa sterga
a pasilor urme gresite...
nu-mi cere sa fiu mai cuminte,
sunt omul cu bune si rele,
mai da-mi o sperantza, parinte,
sa repet doar greselile mele...

Romulus Albu

Confesiune

2010-02-12T10:58:00.001+02:00

Recunosc, sunt vinovata de complicitate la crima. Am ucis impreuna misterul, magia care incerca sa ne apropie. Cum am facut-o? Nu stiu, nu-mi amintesc nimic...

Cer circumstante atenuante! N-am vrut decat sa te iubesc. Am vrut doar sa ma apropii de tine, si am reusit... insa prea mult, prea repede, prea devreme. M-am grabit sa alerg la pieptul tau si n-am observat ca tu strangeai inca in brate, trecutul. Avida de tine, nu m-am priceput sa-ti mangai tacerea si am ranit-o.

Am incercat sa anulam timpul, alunecand peste etape, iar timpul, razbunator, ne pedepseste acum, amintindu-ne ca noi nu am avut timp sa ne tinem de mana, nu ne-am oferit timp pentru mangaieri, nu ne-am lasat timp sa ni se faca dor, n-am apucat sa privim impreuna rasaritul...

Si iata-ne acum condamnati, obligati sa privim impreuna apusul... apusul a ceea ce putea sa fie, daca i-am fi acordat o sansa, o farama de timp.

Abia acum inteleg de ce sangereaza cerul la apus...

Urma pasului tau

2010-02-12T10:51:00.001+02:00

Am vazut in ochii tai ceva...

nu stiu ce a fost,

poate mi s-a parut,

dar avea voluptatea si foamea dorintei.

Am intors pentru o chipa privirea si...

a disparut.

Am vazut ceva in privirea ta...

nu stiu ce era,

dar parea ca se scalda in apele ei verzi,

ca un copil in racoarea dulce a raului

sub soarele lui cuptor.

Din neatentie, am clipit, numai o data, si...

a disparut.

Am vazut ceva in smaraldul ochilor tai...

nu stiu ce-am vazut,

dar avea zambetul dulce al cireselor coapte

sub cerul senin al lunii lui mai.

Mi-am indepartat pentru o clipa suvita rebela de pe frunte si...

l-am vazut alunecand neputincios,

rostogolindu-se speriat

de pe culmile verzi al ochilor tai.

Il privesc acum...

cu umerii franti si privirea absenta,

acoperindu-si cu palmele ranile sangerande,

ghemuit in resemnare,

in urma adanca a pasului tau.

lizi.s

Trimit vantul catre tine

2010-02-12T10:45:00.001+02:00

Intind spre tine bratele-mi de aer

Sa-ti mangai parul ravasit

Cu degete de vant.

Adii tacuta la stanga ta

Acolo unde zorii inca se tem sa se-nfiripe

Atenta sa nu tulbur petalele amintirilor

Ce se desprind incet din floarea trecutului

Pe care elegant, o porti inca la rever.

Cad fara ecou, dar cu regret

Purtand cu ele stelele noptilor tale

Una, cate una, mereu spre dreapta.

Ating cu varful sufletului

Argintul amintirilor tale

Si cu palmele calde

Incerc sa culeg gandul

Care-ti intuneca privirea

Sa-l incalzesc cu anii mei

Sa ti-l ofer apoi

Sperand sa-ti cresc pe chip

Zambetul pretios de care mi-e atat de dor...

lizi.s

Balada absentei

2010-02-12T10:38:00.003+02:00

Prea departe trupul tău,

Prea aproape disperarea

Că nu pot vorbi cu marea,

Să-nţelegi cât mi-e de rău…

Prin absenţa ta din gând,

Drumu-ntorcerii spre locul

Unde m-am luat cu jocul

Şi ne-am contopit plângând.

Prea aproape starea mea,

Prea departe amintirea

Petrecută cu privirea,

Până a căzut o stea…

Şi te-am pus in locul ei,

Să veghezi, de la distanţă,

Visul fără de substanţă,

Ca o ploaie de scântei…

De la care nu ai cum

Să aştepţi o mângâiere -

Mari iluzii efemere

Şi-un mărunt ecou postum.

de George Tarnea

2010-02-12T10:38:00.001+02:00

Acolo unde cred ca esti

2010-02-12T10:26:00.001+02:00

Acolo unde cred ca esti

Nici trenurile nu strabat

Acolo ca de sticla par

Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci

Adaugat la rest mereu

Si nu mai pot inainta

Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum

Si alb respira-ntregul timp

Nici nu te-as recunoaste-acum

Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc

Dar nici sa uit nu ma indur

Cata parere-i in destin

Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun

Ca sub un sal inzapezind

Sufletul nostru inca bun

Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri

Si fi-vor brazii ingraditi

Acolo unde cred ca esti

Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept

Sa ninga, sa te pot vedea

Daca privesti, daca asculti

Daca mai intelegi ceva.

de Constanta Buzea

Iubire nu exista

2010-02-12T10:21:00.001+02:00

iubire nu există,

exista doar creduli,

iluzii şi speranţă

şi visuri de nebuni...

iubire nu există,

ci, numai dor de ea,

minciună şi orgolii,

putinţă de-a putea...

iubire nu există,

e-un fel de dumnezeu,

în care crezi o viaţă

şi-l tot aştepţi mereu...

iubire nu există,

de nu crezi în minuni,

ci, doar dureri sfinţite

în lacrimi de nebuni!

de Paparuz Adrian

Definitia strigatului

2010-02-12T09:49:00.001+02:00

Ţi-aş spune ceva,

despre noi,

despre zăpada de-afară,

despre dragostea mea.

Ţi-aş spune ceva,

orice,

numai să nu crească iarba tăcerii între noi.

Ţi-aş spune ceva,

ce-ai ştiut,

sau ce ştiu,

dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi

şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.

de Octavian Paler

2010-02-12T09:48:00.000+02:00

Avem timp

2010-02-10T16:52:00.003+02:00

Avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim.

Octavian Paler

2010-02-10T16:35:00.001+02:00