dimineti cu petale de maci...

.

Nu blamati dezamagirea,  are o calitate inestimabila - este eliberatoare.

Unele ganduri sunt rugaciuni...

Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.

(Victor Hugo) 

.

Tristeti atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,

De hăli cu cuşti şi panoramă,

Tristeţi de şubrede barace

Cu-ntortocheate diagrame;

Tristeţi de birturi, cafenele,

De zgomot infernal de cleşte,

De-un vânzător de floricele

Şi-un papagal care ghiceşte ;

Tristeţi de după-amiezi cu soare

Cu moleşita lor căldură,

Cu cerşători fără picioare

Ce cântă dureros din gură;

Tristeţi de barci ce balansează

Caricaturi de-avânt schilod,

Şi de maimuţi ce imitează

Şi râd urâte la norod ;

 

Tristeţi haine şi adânci

De-acvile cu lanţuri la picioare,

Visând seninătăţi de stânci

La uşa cuştilor murdare ;

Tristeţi bolnave de flaşnete

Cu valsuri vechi şi anodine,

Tristeţi şi moaşte de regrete

Ce veac v-a îngropat în mine ?.

Demostene Botez

 

 

ganduri pentru un scaun

Un scaun, nu mai mult, dar cata viata,
Cata miscare el vede-n jurul lui
Si bucurii, si lacrime pe fata,
Dar mut, el nu le spune nimanui .


El m-a vazut la inceputul vietii
Cercind sa il dobor, neputincios,
Voind sa fiu la fel cu calaretii
Calare, sus pe calul lor focos .


Si mai tirziu, sezind pe el alene,
Cu gindul dus departe catre ea,
El m-a vazut si tine minte bine
De cite ori am plins durerea mea,


Sau fericit, zvacnind mereu din scaun,
Pandind venirea ei dupa perdea,
Cand aparea , saream la usa ca un
Copil voios ce-a capatat ce vrea .


Dar timpul trece, dragul meu prieten,
Nici tu, nici eu nu mai sintem ce-am fost .
Tu gemi usor cand doar m-ating de tine,
Eu plang vazindu-mi viata fara rost .


de Jan Lulu Stern

nebunul de alb...

In fiecare zi

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.


de Romulus Vulpescu