Victoria ta

Ai plecat cu furtuna din mine
şi din pulsu-mi vulcanu-ai furat,
nu-s nici nori, nici apusuri senine,
nu-s nici zile, nici nopţi. Te-au urmat.

Am rămas ca nisipu-n clepsidră,
lunecînd înainte-napoi,
clipa cearcă-n absurd să mă prindă
rimă-n vers potrivind pentru "noi".

Dar cerneala-ngheţată-i în vene,
cîmpul alb cu verb mut presărat,
pînza ceţei îmbracă pe gene
curcubeu transparent şi sărat.

Nu vrea gura-mi să cheme: "iubite..."
E victoria ta... e final.
Fără dor, fără şoaptă, cuminte-
o bărcuţă uitată pe val.

Lupu Svetlana