28 aprilie 2010

Iti amintesti?


 
    "M-am intrebat adesea daca iubirea poate fi refacuta din cenusa proprie si daca doi oameni care s-au iubit candva pot sa-si refaca relatia dupa ce vor fi distrus-o. N-am inteles o vreme nici pe aceia care alegeau sa ramana buni prieteni, cu toate ca o vreme fusesera ceva mai mult de atat. Si totusi, exista cupluri care “supravietuiesc” unei despartiri temporare, continuandu-si povestea ca si cum nimic si nimeni nu le-ar fi perturbat-o, la fel de bine cum sunt si aceia care aleg sa uite chiar si de un simplu salut.
Mai ciudate sunt insa acele situatii in care soarta sau cine stie ce altceva te aduce mereu in calea celui ce ti-a fost odata aproape si nestiind cum sa reactionezi, te trezesti infiripand conversatii ciudate, la limita dintre flirt si amicitie, dincolo de bariere demult depasite si totusi cu sfiala faptului ca povestea voastra e una “de mult apusa”. Il intrebi ce mai face, afli ca e fericit, sau cel putin asta spune, te intreaba ce mai faci, ii spui ca esti fericita, chiar daca nici tu nu stii prea bine. Peteceti jumatate de ora la o cafea sub o terasa si va spuneti diverse. Discutati despre serviciu si politica, despre carti si prieteni comuni pana cand se lasa o tacere ciudata, pret de cateva secunde, in care poti spune cu certitudine ca mintea nu va mai e acolo. Fiecare si-ar dori sa spuna ceva, fiecare are cu siguranta ceva de spus, si cu toate acestea nici un cuvant din cele ce ar trebui spuse nu se aud. Zambiti cu tristete si cu nostalgia unei iubiri ce a fost, dincolo de toate, o simpla poveste ce va disparea ca si ultima picatura de cafea pe care o sorbi in graba.
O clipa iti trece prin minte gandul ca poate povestea nu s-a terminat inca, si te lasi purtata in visul de a fi inca in bratele lui, de a-i simti inca inima batand. El te priveste si viseaza la randu-i la vremea cand cuvintele nu erau de-ajuns pentru a-ti spune totul.
Visarea se rupe brusc cu un banal “iti amintesti?” si stii ca totul nu de fapt nimic mai mult de-atat – o amintire.
Tocmai de aceea poate astfel de intalniri ciudate se termina intodeauna asa cum s-au iscat…fara macar a spune la revedere, caci nu mai stii cand ea va fi, fara a schimba numere de telefon sau adrese de e-mail. Ajungi tot astfel sa crezi ca iubirea nu poate fi readusa la viata.
Putini sunt aceia care se reintorc in brate cunoscute fara vreo urma de regret. Si mai putine cuplurile ce pot spune cu certitudine ca nu mai au nimic de impartit. Orice iubire isi pune intr-un fel sau altul amprenta pe fiinta noastra, dar a lasa-o sa revina anacronic in existenta noastra, a trai cu eterna umbra a amintirii e poate ceea ce ar trebui sa ne sperie de fiecare data cand suntem tentati sa cedam primului dor."

Autor: Cristina Ghiban 


12 aprilie 2010

O ramura intarziata

 


Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?

Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mâine stinse, fără soare?...

Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?

E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii,
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cântecu-nvierii...

0ctavian Goga

8 aprilie 2010

DACA




Dacă-ţi rămâne mintea, când cei din jur şi-o pierd
şi fiindcă o ai, te-apasă sub vorbe care dor;
dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor.

Dacă de aşteptare, nu oboseşti nicicând,
nici de minciună goală nu-ţi clatini gândul drept;
dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând,
şi totuşi nu-ţi pui mască de sfând sau de-nţelept.

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
sau gândul, deşi judeci, nu-ţi este unic ţel;
dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea - taci
şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel.

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt,
răstălmăcit, naivii să-l ducă în ispită;
sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
de poate iar s-o-nalţe unealta-ţi prea tocită.
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale,
ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa;
şi iarăşi, de la capăt, să-ncepi aceeaşi cale,
fără să spui o vorbă de neizbânda ta.

Dacă poţi gândul, nervii şi inima, să-i pui
să te slujească încă peste puterea lor
deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
afară de voinţa ce le impune - spor!

Dacă te vrea mulţimea deşi n-ai linguşit,
sau lângă rege umbli ca lâng-un oarecare;
dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare.

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
cu şaizeci de clipe de veşnicii, mereu;
vei fi pe-ntreg pământul deplin stăpânitor
şi, mai presus de toate, un OM - copilul meu!

Joseph Rudyard Kipling

3 aprilie 2010

Imi pasa



Mi-e dor de tine
Si nu-mi ajung celelalte
Uite ca un surogat
Pentru puritate
Nu s-a gasit.

Mi-e dor de tine
Mi-e tine de tine
Mi-e inlauntrul meu de tine
Mi-e nu stiu cum,
Mi-e nu stiu ce,
Mi-e dor de tine ca de acasa.
Imi pasa!



Adrian Paunescu


1 aprilie 2010

Randuri pentru Michelle...


Oameni de zapada

Ninge sfînt şi păgîn
Numai ochii ne rămîn
Despărţirea s-o mai vadă
Că, în rest, noi ne-am stins
Şi-am ajuns de-atîta nins
Nişte oameni de zăpadă.
Ninge fără milă, ninge şi ne doare,
ninge cu fărîme albe de pian,
ninge cu tristeţe şi cu felinare
ninge ca la moartea încă unui an.
Cîţi au fost de gardă –voie cer să doarmă
cîţi au fost cu somnul rătăcesc pe străzi,
ne aflăm în lume ca în ţevi de armă
cînd sugrumă lupii fragedele prăzi.
Ninge fără milă, cu vinovăţie,
ca o inculpare, ca un martor mut,
ninge cu o nuntă, ninge şi sfîşie,
se fărîmiţează ultimul salut
vai de noi, femeie, ninge-a despărţire,
vom pleca departe, unde-avem de mers,
ninge să despartă gheaţă şi iubire,
oarbe felinare cad din univers.
Ninge ca pe piatră peste carnea noastră,
ninge ca pe munte, ninge ca pe mort,
ninge incurabil, molimă albastră,
ninge pe vaporul scufundat în port.
Ninge peste buze, ninge peste pleoape,
ninge peste îngeri, ninge peste văi,
ninge peste clopot, ninge peste ape,
ninge incredibil peste ochii tăi.
Ninge în neştire, otova, aiurea,
ninge ca-n porecle, ninge ca-n blestem
ninge ca un trăsnet, ninge ca pădurea,
ninge să se stingă vocea cînd te chem.
Ninge ca-n Esenin şi-n poema rusă,
ninge fantomatic şi bacovian,
ninge că sînt rece, ninge că eşti dusă,
ninge ca la moartea ultimului an.
Adrian Paunescu

p.s. imi lipsesti, sis...