15 septembrie 2013

Opriti aceasta frunza




Atunci când cade frunza pornită să răstoarne
Întreaga roată a lumii şi fiecare pom
O simt că mi se rupe din sânge şi din carne
Şi mi se face milă de lume şi de om.

Şi mi se face milă de mine şi de tine
Şi frunza care cade mă-nebuneşte iar
Şi-apoi de-atâtea lacrimi îmi e puţin mai bine
Şi mi se desfrunzeşte pe trup un calendar.

Şi nu se mai întâmplă nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade în dulce hodoronc
Şi nu mai am putere şi nu mai am cuvinte
Şi fiecare fibră răsună ca un gong.

Opriţi pe creangă frunza, destul cu-atâta toamnă,
Destul cu-atâta ceată şi oameni neciteţi
Opriţi această frunză de foc ce mă condamnă
Să ştiu măsura scurtei mele vieţi.


de Adrian Paunescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu